Profesori

Adrian Petrusel

Adrian Petrușel

Destresiune este o idee deosebită a celor de HERMES ce a prins, se pare, foarte bine la "bobocii" matematicieni și informaticieni. Am fost prezent la prima ediție și-mi aduc aminte ca am propus atunci un motto la care s-a ras pe-nfundate și care suna cam așa: "De mâine m-apuc de-nvațat !". Dincolo de asta, activitatea numita Destresiune trebuie să fie un prilej de a vă cunoaște mai bine, de a vă împrieteni și de a constata că distanța dintre bancă și catedră nu e chiar atât de mare. Succes celei de-a treia ediții a Destresiunii !

Vlad Ionescu

Vlad Ionescu

Destresiunea a fost pentru mine un prilej de a mă apropia mai mult de studenți, într-un cadru informal, dar bine organizat din mai multe puncte de vedere. Mi-a plăcut pentru ca am cunoscut mai bine diverse păreri și moduri de gândire despre chestiuni în afara informaticii, atât din partea studenților cât și a colegilor. Sper că proiectul sa continue și în anii următori!

Sanda Dragos

Sanda Dragoș

Destresiunea e un loc în care studenții și profesorii se pot întâlni ca egali. E un loc în care ne reamintim că aceste roluri sunt doar imaginare și că de fapt atunci când interacționăm o facem în primul rând ca oameni.

Radu Dragos

Radu Dragoș

------BEGIN testimonial
Destresiunea iți oferă șansa de a înțelege regulile jocului. Este locul unde poți "farma" suficientă experientă pentru a face LevelUP, ca să nu intri în sesiune cu Level 0. Chiar dacă nu te va ajuta sa scapi de teama de examene, poate scapi de teama de profesori, pentru că la destresiune vei învăța un nou limbaj de comunicare și poți implementa primul "Hello, profu/profa" și "Hello, colegu/colega". Lucruri care stau la baza înțelegerii acestui nexus social-educațional care este facultatea.
------ END testimonial

Adriana Coroiu

Adriana Coroiu

Destresiune = cadru prietenos pentru schimbul de idei informale, ca o bază a procesului educativ.

Diana Sotropa

Diana Șotropa

Am participat la ambele ediții ale Destresiunii, proiect care s-a dovedit a fi unul foarte util, atât pentru studenți, cât și pentru profesori. În primul rând ne-am cunoscut într-o atmosfera mai puțin formală, atmosfera care odată creata a permis ca relația de la orele de laborator sa fie una speciala . În al doilea rând proiectul și-a atins scopul inițial, și anume acela de a prezenta bobocilor prima sesiune din perspectiva tuturor, atât a colegilor mai mari cât și a profesorilor. Nu în ultimul rând, Destresiune este un proiect care unește studenții ca și colectiv, abilitate care este una de bază în orice proiect întreprins în viitor.

Adrian Sterca

Adrian Sterca

Am participat cu plăcere la toate edițiile Destresiuni de până acum și ce mi-a plăcut mie la aceste doua ediții a fost că m-a destresat și pe mine în acea sâmbătă, nu doar pe studenți. De asemenea îmi place la acest eveniment faptul că ușurează foarte mult dialogul student-profesor. Dar cel mai mult mi-a folosit din Destresiune faptul că am avut o scuză să nu stau cu copilul acasă și să se ocupe soția mea de el în acea jumătate de zi de sâmbătă.

Voluntari

Iulia Chiru

Iulia Chiru

Nu ai timp să te plictisești. Este multa muncă în spate, dar făcută cu drag și pasiune astfel încât bobocii să aibă parte de o experienta unică de care mulți nu au parte. Interacțiunea cu colegi mai mari (voluntarii) și cu boboci ca și ei le deschide calea de comunicare, iar interacțiunea cu profesorii le arata că ii pot avea ca prieteni și pot apela la ei când au nevoie. Jocuri incitante, workshop-uri interesante și o experiență de neuitat. Ma bucur enorm când vad fericirea pe fetele lor, la finalul zilei, știind că și eu am ajutat la acest proiect.

Andrei Ghiura

Andrei Ghiura

Studentul boboc este destinat anxietății si stresului. La destresiune este o placere sa vezi bobocii care odată stăteau tăcuți în bancă și ascultau dictarea, ca se conectează cu profesorii intr-un mediu mai puțin formal. Glume, discuții și povești despre generațiile vechi stau la baza acestui proces de destresare. Încă regret că nu am participat când eram boboc, dar acum sfătuiesc pe toți bobocii să participe. Unde altundeva poți vedea un profesor care face echipe de 5v5, profesori vs studenți sau auzi năzbâtiile celor care au trecut de acest fatidic an I?

Baciu Catalin

Baciu Cătălin

"Destresiune" este în primul rând pentru și despre voi, bobocii. Hermes iși propune prin acest proiect crearea și îmbunătățirea relațiilor proaspătului student atât cu cadrele didactice, cât și cu ceilalți colegi - fie ei de an I, sau din ani mai mari - într-o maniera informala, prietenoasa. Fără îndoială, experiența "Destresiune" lasă în urma legături frumoase și fotografii ce devin mai prețioase cu fiecare an, demne de orice album dedicat studenției.

Ceobanu Mircea

Ceobanu Mircea

A fost o experiență distractivă și unică deoarece am avut ocazia să interacționez cu proaspeții studenți din postura unui student care deja a trecut prin 2 sesiuni. Curiozitatea și interesul lor pentru informațiile împărtășite în acest proiect mi-au oferit un sentiment puternic de reușită în momentul în care am finalizat "Destresiune 2015", cu dorința de implicare și mai mare pentru 2016.

Participanti

Violeta Avram

Violeta Avram

Destresiunea pentru mine a reprezentat o etapă importantă din "cunoașterea facultății" și când zic cunoaștere mă refer la profesorii minunați pe care îi avem și despre care probabil nu reușim să ne formam mereu o părere întocmai corecta. Acest proiect m-a ajutat să scap de frica primei sesiuni, am vorbit cu profesori, am primit foarte multe sfaturi utile pentru viață și mai ales pentru prima sesiune și anii ce vor urma de facultate. Mi-am cunoscut colegii mai mari care ne-au pus în tema cu diferite abordări ale unor materii și mai ales examene. Pe lângă toate acestea, ne-am și distrat și am făcut jocuri și concursuri distractive. Păcat ca nu mai sunt anul I, să mă bucur la fel de mult, dar oricum o sa fiu acolo și anul acesta.